Sub masa din sufragerie e cald și întuneric. Singura lumină e aceea care apare când cineva ridică pătura cu care au acoperit-o. Au șase ani și se joacă de-a familia. Sub masa acoperită de pătură e dormitorul, pe canapea au pus o căsuță din pânză. El e copilul pe care-l închid în casă, iar ele sunt mamele care dorm sub masă. Dar nu dorm, ci își pun mâna peste buze și se prefac că se pupă fără să se pupe. Se joacă de-a familia în fiecare zi din vacanța de vară, până începe clasa întâi și nu se mai văd decât o dată pe lună. După clasa întâi începe a doua, a treia, a patra, a cincea și tot așa mai departe. Încetează să se mai joace de-a familia, sau cum o numeau ele, de-a mama și de-a mama. Dacă părinții lor s-ar fi prins de joaca de-a familia le-ar fi interzis să mai fie prietene. Din fericire n-au aflat. Mi-ar plăcea să scriu ca să-mi fie mai ușor să-mi pun mintea în cârca unui personaj distinct de mine. După ce-o gândesc mai bine, rămân la persoana I. Nu sunt eu, e naratorul. Mă reîntorc la paragraful pe care tocmai l-am scris. Șterg câte puțin din ce mi se pare irelevant la o a doua citire, schimb cald în umed și pupă în sărută. Reiau.
Sub masa din sufragerie e umed și întuneric. Au șase ani și se joacă de-a familia. Nu dorm, ci își pun mâna peste buze și se prefac că se sărută fără să se sărute. Se joacă de-a familia în fiecare zi din vacanța de vară, până începe clasa întâi și nu se mai văd. Încetează să se mai joace de-a familia. Recitesc. Recitesc. Recitesc. Mă întreb dacă spun ce vreau să spun și dacă fac sens acolo unde nu e. M-am jucat de-a familia cu diverse persoane de-a lungul timpului. Prietena mea din copilărie, colega mea din gimnaziu, băiatul cu care am fost de serviciu pe școală, vecinx de bloc.
Pe masa din sufragerie e răcoare și întuneric. Singura lumină care apare este cea a laptopului. Are paisprezece ani și dă scroll pe tumblr. Dă reblog la postări triste. S-a îndrăgostit de o colegă de școală mai mare cu un an.
Lângă masa din sufragerie nu bate vântul. A intrat la liceu și are primul iubit.
Deasupra mesei din sufragerie se văd fire de praf care zboară, căci a plecat la facultate și s-a mutat din oraș. Nu mi-a spus nimeni ce greu e să spui ce vrei să spui. De fiecare dată când recitesc, mai șterg ceva, mai schimb ceva, mai adaug și apoi șterg din nou. Scrisul pentru mine e ca sexualitatea. Mi-e greu să-l numesc, să-l explic, să-i găsesc cuvinte. Mi-e ușor să-l simt în absența lor.
